Ceremonii Award

Ceremonie Award bronz şi argint, Braşov Sala Patria

23 aprilie 2016 

 

În data de 23 aprilie 2016 Sala Patria din Brașov a găzduit Ceremonia de premiere a tinerilor care au finalizat unul din nivelurile de Bronz și Argint ale programului Award. 56 de tineri din Brașov, Făgăraș, București, Cluj şi Bacău au fost premiați de către doamna viceprimar Alexandrina Durbacă pentru progresul lor prin parcurgerea celor 4 secțiuni ale programului: Voluntariat, Abilități Personale, Activități Fizice și Aventură. 

 

Ceremonia a reprezentat un bun prilej pentru ca tinerii participanți în program să încânte auditoriul cu talentul lor prin momente atistice deosebite, reprezentaţii de muzică instrumentală, vocală, balet şi public speaking. 

 

Evenimentul a avut loc cu sprijinul partenerului principal Primăria Municipiului Braşov și a sponsorilor Hotel Kronwell, Florăriile Magnolia, Deliciile Kronstadt, Effect Advertising, Seo Studio Pro SRL.

 

Un moment emoţionant l-a constituit acordarea de certificate de recunoaştere a meritelor celor peste 20 de voluntari minunați, fără de care programul Award nu ar putea fi oferit tinerilor. Implicarea lor în Award însumează peste 2800 de ore de voluntariat, adresate tinerilor și dezvoltării acestora.

 

 

 

ASR Contele Edward de Wessex a oferit un interviu în exclusivitate despre programul Award cu ocazia vizitei sale în România.  
Ovidiu Grigoriu - Award-ul – formarea tinerilor pentru oamenii de mâine

Ovidiu Grigoriu - Award-ul – formarea tinerilor pentru oamenii de mâine

Salut, sunt Ovidiu Grigoriu, am 24 de ani, sunt din municipiul Motru, judeţul Gorj şi s (...)

Detalii ›
Răzvan Constantin Tudoran - Award-ul mi-a deschis o lume nouă.

Răzvan Constantin Tudoran - Award-ul mi-a deschis o lume nouă.

"Instructorii ne-au tratat ca pe copiii lor şi ne-au îndrumat spre ţelurile (...)

Detalii ›
Andrei Todoran - Award-ul: instrumentul ideal pentru a mă forma ca om.

Andrei Todoran - Award-ul: instrumentul ideal pentru a mă forma ca om.

"După mai mult de 8 ani Award-ul este încă cea mai frumoasă experienţă!&q (...)

Detalii ›
Maria Buzea - Voluntariatul mi-a schimbat viaţa!

Maria Buzea - Voluntariatul mi-a schimbat viaţa!

"Am ȋnvățat că oamenii sunt cei mai importanți pentru a forma o comunitate valo (...)

Detalii ›
Mihaela Stanciu - Am învins competiţia cu mine!

Mihaela Stanciu - Am învins competiţia cu mine!

"Award-ul mi-a îndreptat pașii spre carieră"   Mă numesc Mih (...)

Detalii ›